B**** D*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), C. proc. pen., raportat la art. 396 alin.10 C.pr.pen. şi la art. 38 alin 2 C. pen., stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului B**** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de 335 alin.1 C. pen. În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 396 alin.10 C.pr.pen. şi la art. 38 alin 2 C. pen., stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului B**** D***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de 336 alin.1 C. pen. În temeiul art. 88 Cod penal dispune revocarea amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 41/24.03.2016 pronunţată în dosarul nr. 1834/191/2015 al Judecătoriei Blaj, definitivă prin neapelare la data de 12.04.2016. În temeiul art. 88 alin.3 Cod penal cu aplicare art. 38, art.39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de 7 luni (1/3 din 21 luni- totalul celorlalte pedepse) urmând ca în final inculpatul B**** D***** să execute pedeapsa de 1 an 7 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art.72 alin.1 Cod penal compută din pedeapsa aplicată durata reţinerii pe o durată de 24 ore dispusă prin ordonanţa de reţinere din data de 01.02.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, de la 01.02.2017 până la 02.02.2017. In temeiul art. 399 alin 1 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în privinţa inculpatului B**** D***** prin încheierea nr. 1/02.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 127/191/2017 a Judecătoriei Blaj şi menţinută prin încheierea nr. 7/09.05.2017 pronunţată în dosarul nr. 374/191/2017/a2 a Judecătoriei Blaj. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul să achite suma de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Se dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului parţial pentru avocatul din oficiu av.Alin Jidveian în sumă de 50 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.07.2017.
Hotarare 70/2017 din 06.07.2017amână pronunţarea la data de 06.07.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2017amână pronunţarea la data de 04.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2017Având în vedere cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formulată de către avocatul inculpatului, faţă de care nu există opoziţie, amână cauza la data de 27.06.2017.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017termen preschimbat cu cel din 13.06.2017.
Rezolutie din 23.05.2017acordă termen la data de 23.05.2017 pentru a da inculpatului posibilitatea de a beneficia de asistenţă juridică calificată din partea avocatului ales.
Incheiere de sedinta din 09.05.2017