S********* S**** H**** B****** P*** R***** L****
ReclamantŞ***** G********* B*** P*** R***** L****
PârâtAdmite cererea formulată de petenta pârâtă Şcoala Gimnazială Bod, prin reprezentant legal, şi, în consecinţă: Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1624/MAS/10.11.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 3759/62/2017, în sensul că dobânda legală la plata căreia pârâta a fost obligată are natura juridică a unei dobânzi legale penalizatoare. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 18.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 18.10.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispozi?iilor art. 396 din Codul de procedură civilă, amână pronun?area pentru data de 18.10.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispozi?iilor art. 396 din Codul de procedură civilă, amână pronun?area pentru data de 11.10.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2019Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL „SPIRU HARET” BRAŞOV, prin reprezentant legal, în numele membrilor de sindicat: APOSTOLACHE RAMONA, BUDILEANU MARIANA, CHETREANU GEORGE, HULPOI NICOLETA-CRINELA, JARCĂU LILIANA, MAKO ROXANA, PIŞTEA ANA-MARIA NARCISA, TOMUŢĂ ANGELA, şi TRIFU MIHAELA, în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ BOD, şi în consecinţă: Obligă pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ BOD la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti cuvenite în temeiul sentinţei civile nr.683/Mas/08.04.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.8435/62/2013*, dobândă care se va calcula începând cu data de 29.06.2014 şi până la data executării integrale a obligaţiilor stabilite prin aceste hotărâri judecătoreşti. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 10.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Hotarare 1624/2017 din 10.11.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 10.11.2017, conform dispoziţiilor art.396 din Codul de procedură civilă, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2017