Dosar 3765/40/2017/a1 din 18.09.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3765/40/2017/a1
Data dosar:
18.09.2017
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 08:30

    Complet: PCPJ3
  • admite cererea

    În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.98/D/P/2017 din data de 15 septembrie 2017 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani, privind pe inculpatul Curelariu Cătălin - Gabriel, trimis în judecată pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu”, prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei ce face obiectul acestui rechizitoriu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 2 noiembrie 2017.

    Incheierefinalacamerapreliminara104/2017 din 02.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD