C***** C********* P*** P*****
ReclamantN*** T***
PârâtRespinge ca nefondata cererea formulată de reclamanta C***** C********* P*** P*****, cu sediul în CARASTELEC, STR.PRINCIPALA, nr. 334, Judeţ SĂLAJ în contradictoriu cu pârâtul N. T.,. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.01.2018.
Hotarare 193/2018 din 29.01.2018pt completarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 15.01.2018Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului specializat de contencios administrativ şi fiscal al Tribunalului Sălaj, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta COMUNA CARASTELEC, în contradictoriu cu pârâtul N. T., în favoarea completului specializat de dreptul muncii al Tribunalului Sălaj. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Minuta/Admite excepţia necompetenţei materiale a completului de drept civil în judecarea cauzei, excepţie invocată din oficiu de către instanţă.Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanta C.C.împotriva pâr. N.T.pt. obligarea acestuia la plata sumei de 7.102,76 lei reprezentândconsum de carburanţi nejustificat, în favoarea completului specializat de drept contencios ad-tiv şi fiscal.Fără cale de atac.Pron.în şedinţă publică.ss/Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 14.09.2017