G******* V*****
InculpatAdmite cererea. Dispune plata onorariului traducătorului autorizat Budeancă Adriana Mihaela, reprezentând contravaloarea traducerii a 1 (una) pagină în regim de urgenţă din limba română în limba franceză, în sumă de 50,34 lei , din fondurile Ministerului Justiţiei, alocate Curţii de Apel Craiova în acest scop. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 martie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis în data de 02.02.2017 de către autorităţile judiciare din Franţa- Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul de Înaltă Instanţă din La Roche sur Yon- Vendee, în dosarul nr. 16081000014 (JICABJII16000008) Ia act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată G******* V*****. Dispune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din statul emitent, cu respectarea regulii specialităţii prev. de art. 115 din Legea 302/2004 şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, conform art. 97 alin.2 din Legea 302/2004. Dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data 01.03.2017 până la data de 30.03.2017, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare. În baza art. 275 alin. 6 C.P.P. coroborat cu art. 87 din Legea 302/2004 Cheltuielile judiciare aferente prezentei proceduri, constând în onorariu de avocat în valoare de 420 lei şi cheltuielile aferente lucrărilor de traducere, rămân în sarcina statului şi se vor vira din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică de la 01 martie 2017.
Hotarare 49/2017 din 01.03.2017