A********** A*****
ReclamantI************ D* P****** J******* N****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul A********** A*****, precum şi sesizarea , din oficiu, a instanţei, având ca obiect îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1130 din 17.10.2017 şi în încheierile de amânare a pronunţării din datele de 18.09.2017 şi 02.10.2017, din dosarul nr. 3790/86/2017 al Tribunalului Suceava , privind pe reclamantul A********** A***** în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL POLIŢIE JUDEŢEAN NEAMŢ. Îndreaptă erorile materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 1130 din 17.10.2017, pronunţată în dosarul nr. 3790/86/2017 al Tribunalului Suceava , precum şi în încheierile de amânare a pronunţării din datele de 18.09.2017 şi 02.10.2017, cu privire la denumirea pârâtului , în sensul că, în loc de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava , cum greşit s-a consemnat, se va consemna corect I************ D* P****** J******* N****. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţă publică din 04.12.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.12.2017Admite excepţia prematurităţii acţiunii, invocată din oficiu. Respinge ca prematur introdusă cererea formulată de reclamantul A********** A***** în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 17.10.2017.
Hotarare 1130/2017 din 17.10.2017Amână pronunţarea la data de 17.10.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 02.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2017Amână pronunţarea la data de 2.10.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 18.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2017În baza art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Dispune citarea părţilor pentru termenul de judecată din 18 septembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din 03 iulie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.07.2017Amână pronunţarea pentru data de 3.07.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2017