S********* P*********** D** Î*********** P************ V*****
ReclamantL***** T********* "***** C******
PârâtT**** M***** R***** D* S********* P*********** D** Î*********** P************ V*****
ReclamantRespinge excepţia de nelegalitate. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la calculul şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de conducere în cuantum de 25% şi cea efectiv acordată de 20% şi a drepturilor salariale ce decurg din aceasta, începând cu data de 01.12.2013 şi până la data de 01.09.2014, actualizate în raport cu rata inflaţiei, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective şi la plata dobânzii legale, începând cu data de 27.06.2017 şi până la data plăţii efective. Respinge, în rest, acţiunea, ca nefondată. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.03.2018, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Hotarare 280/2018 din 12.03.2018Amână judecarea cauzei pentru ca părţile să-şi spună punctul de vedere în legătură cu utilitatea introducerii în cauză a I.S.J. Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 15.01.2018Amână judecarea cauzei pentru a se comunica relaţiile depuse şi pentru a se discuta necesitatea introducerii în cauză a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 11.12.2017Repune cauza pe rol pentru continuarea probatoriului. Dispune efectuarea unei adrese către intimată prin care i se va solicita acesteia să indice cuantumul indemnizaţiei de conducerere acordat reclamantei în perioada 01.12.2013 şi până la data încheierii actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 49/1995, anume până la data de 15.09.2014 şi să precizeze temeul în baza căruia a fost acordată această indemnizaţie în perioada vizată de adresă. Fixează termen de judecată, cu citarea părţilor, la data de 11 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2017. [cmas8]
Incheiere de sedinta din 20.11.2017Amână pronunţarea în cauză pentru data de 20 noiembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2017Amână judecarea cauzei pentru ca părţile să depună la dosar o serie de relaţii.
Incheiere de sedinta din 16.10.2017