C****** C****** C*********
InculpatÎn baza art. 396 al. 1, 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Chirilă Cătălin-Constantin, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. (faptă săvârşită la data de 19.08.2015). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, i Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul), pe o durată de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, i Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul). În baza art. 396 al. 1, 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Chirilă Cătălin-Constantin, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.336 al.1 C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. (faptă săvârşită la data de 19.08.2015). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, i Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul), pe o durată de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, i Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul). Constată că faptele din prezenta cauză (19.08.2015) sunt concurente cu faptele din 22.02.2015, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării, prin sent. pen. nr.1496/2015 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 14.03.2016. În baza art. 97 C.pen, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1496/09.12.2015, def. la 14.03.2016 conf. Dec. pen. nr. 214/2016 a C.A. Iaşi, pedeapsă pe care o descontopeşte în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 335 al. 2 C.pen.; - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 al. 1 C.pen. În temeiul art. 40, art. 38 alin. 2 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse de 9 luni închisoare şi de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului în prezenta cauză, cu cele două pedepse de 9 luni închisoare şi de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sent. pen. nr. 1496/2015 a Judecătoriei Vaslui, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare (1/3 din totalul de 3 ani al celorlalte pedepse), rezultând pedeapsa finală de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 45 al. 3 lit. a, art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, i Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul), pe o durată de 4 ani, calculată de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conf. art. 68 al. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 45 al. 5 C.pen. rap. la art. 45 al. 3 lit. a C.pen, şi a art. 65 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, i Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul), până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 97 al. 2 C.pen. rap. la art. 91 C.pen, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate şi, în temeiul art. 92 al. 1 C.pen, fixează termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează, conf. art. 97 al. 2 teza II C.pen, de la data rămânerii definitive a sent. pen. nr. 1496/2015 a Judecătoriei Vaslui, respectiv 14.03.2016. Conform art. 93 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b, d Cod penal obligă inculpatul să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. Potrivit art. 93 alin. 3 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul S.C. Goscom S.A. Vaslui sau D.G.A.S.P.C. Vaslui, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94 alin. 3 Cod penal, Serviciul de Probaţiune Vaslui va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b şi alin. 3 Cod penal. Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 96 Cod penal, în sensul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Conform art. 272 alin. 1 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul Chirilă Cătălin-Constantin la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.11.2017.
Hotarare 1700/2017 din 15.11.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 15 Noiembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2017În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 01 Noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2017acordă termen l 17 octombrie 2017 pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 19.09.2017