Ş**** (***** O***** I*************
ReclamantI** M******* E******** T******
PârâtM******* E******** T******
PârâtIa act de renunţarea reclamantei la judecată privind capătul de cerere privind reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii. Admite excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi lipsa calităţii procesuale pasive a Intreprinderii Individuale M******* E******** T****** şi respinge acţiunea faţă de această pârâtă. Admite în parte acţiunea precizată faţă de pârâta M******* E******** T******. Constată nulă decizia de concediere nr.1/14.07.2017. Constată contractul individual de muncă al reclamantei încetat de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri judecătoreşti. Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, de la data de 14.07.2017, data concedierii şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, 11.01.2018. Respinge capetele de cerere privind plata de daune interese şi rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă. Disjunge restul capetelor de cerere. Fixează termen 25.01.2018. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 11.01.2018.
Hotarare 14/2018 din 11.01.2018pentru a se cita martorii lipsă la acest termen de judecată; încuviinţează cererea de suplimentare a probatoriului depusă la dosar de către reclamantă şi pune în vedere avocatului pârâtei să depună registru de bani personali şi fişa postului reclamantei
Incheiere de sedinta din 07.12.2017încuviinţează administrarea în cauză a probei cu înscrisuri, proba testimonială solicitată de către părţi, proba cu interogatoriul reclamantei şi proba cu interogatoriul pârâtei persoana fizică M******* E******** T******
Incheiere de sedinta din 23.11.2017pune în vedere reclamantei să depună în vederea introducerii şi conceptării în cauză în calitate de pârâtă a persoanei fizice M******* E******** T******, adresa de domiciliu a acesteia, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art. 242 alin.1 Cod procedură civilă; se emite adresă către pârâta I** M******* E******** T******
Incheiere de sedinta din 09.11.2017