Dosar 3811/324/2017 din 06.07.2017

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) alin.1 CP


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3811/324/2017
Data dosar:
06.07.2017
Instanta:
Judecătoria Tecuci
Departament:
Mixt
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) alin.1 CP
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.10.2017 la ora 8:30

    Complet: C8P - BN
  • Condamnare

    Hot. Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpat, în sensul că se va reţine aplicarea art.38 al.2 Cp, în loc de art.38 al.1 Cp. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. p.p., raportat la art. 83 C. pen., cu aplicarea art.396 al.10 CPP , stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului M****** C****** sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art.334 al.1 CP. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. p.p., raportat la art. 83 C. pen., cu aplicarea art.396 al.10 CPP , stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art.335 al.1 CP. În baza art.38 al.2 CP şi art. 39 lit.b CP, contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul M****** C******(....) să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume aceea de 9 luni închisoare sporită la 1 an închisoare. În baza art. 83 alin. 1 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pentru inculpatul M****** C****** pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.84 C.pen. În baza art. 85 alin. (1) C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C.p. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi. În baza art. 404 alin. (3) C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.10.2017.

    Hotarare 966/2017 din 27.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD