Dosar 3817/2/2017 din 18.05.2017

obligare emitere act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3817/2/2017
Data dosar:
18.05.2017
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligare emitere act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2017 la ora 12:00

    Complet: S8 Completul 16 fond
  • Respinge cererea

    Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiate. Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul M********* F********* P****** şi respinge în consecinţă acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune, sub sancţiunea nulităţii la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ.

    Hotarare 5152/2017 din 21.12.2017
  • Sedinta din data de 08.12.2017 la ora 12:00

    Complet: S8 Completul 16 fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 21.12.2017. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2017
  • Sedinta din data de 23.11.2017 la ora 12:00

    Complet: S8 Completul 16 fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 08.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD