K*** A*****
InculpatB*** A******
Parte civilăB*** O***** N******
Parte civilăS* O******* V***** I******** G**** S*
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 5 Cod Penal, constată că legea penală mai favorabilă inculpatului K*** A***** este Codul Penal din 1968, motiv pentru care, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei re?inute în sarcina inculpatului, din infrac?iunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 192 alin. 1 ?i 2 Cod Penal, în infrac?iunea de ucidere din culpă, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod Penal din 1968. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, condamnă pe inculpatul K*** A***** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod Penal din 1968. În baza art. 81 vechiul Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, stabilind un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod Penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării condi?ionate, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat va săvârşi din nou o infracţiune, pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen. În baza art. 71 vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod Penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) vechiul Cod Penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ?i a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, iar în temeiul art. 71 alin. 5 vechiul Cod Penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 397 Cod Procedură Penală, art. 19 alin. 1 Cod Procedură Penală, raportat la art. 25 alin. 1 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 1357 Cod Civil, art. 1349 Cod Civil, art. 1371 Cod Civil şi art. 1391 Cod Civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile BOR? AURELIA ?i BOR? OVIDIU NICOLAE. Obligă partea responsabilă civilmente S* O******* V***** I******** G**** S*, la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă Bor? Aurelia, ?i respectiv plata sumei de 7.500 lei către partea civilă Bor? Ovidiu Nicolae, cu titlu de daune morale. Ia act că inculpatul a fost asistat în faza de judecată de apărător ales. O copie a prezentei hotărâri se va comunica, după rămânerea definitivă, către IPJ Harghita – Serviciul Rutier, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului, în conformitate cu dispozi?iile art. 114 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. În temeiul art. 272 Cod Procedură Penală, încuviin?ează onorariul avocaţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul K*** A*****, în cursul judecă?ii – doamna avocat G. L. – în sumă de 260 lei, care se avansează din Fondul Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Mureş. În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2500 lei din care 2000 lei provin din faza de urmărire penală. În baza art. 276 alin. 1 ?i 2 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata către părţile civile Bor? Aurelia ?i Bor? Ovidiu Nicolae a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avoca?ial par?ial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Reghin. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19 septembrie 2018.
Hotarare 234/2018 din 19.09.2018Instanţa reţine cauza în pronunţare, urmând ca deliberarea şi pronunţarea asupra prezentei cauze să fie făcută la data de 19 septembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018Pune în vedere părţii civile Borş Ovidiu Nicolae să se prezinte la termenul următor de judecată în vederea audierii. Menţine dispoziţia încheierii anterioare în sensul că prorogă discuţia privind efectuarea unei expertize tehnice auto solicitată de către apărătorul inculpatului, pentru termenul următor de judecată. Constată încetată delegaţia apărătorului din oficiu a d-nei avocat Gârbuleţ Lucia având în vedere prezenţa apărătorului ales.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Citarea martorilor Ilyes Csaba şi Borş Andra, propuşi de părţile civile, pentru termenul următor de judecată în vederea audierii. Prorogă discuţia privind efectuarea unei expertize tehnice auto solicitată de către apărătorul inculpatului, pentru termenul următor de judecată.
Incheiere de sedinta din 22.05.2018Citarea martorilor Kosa Rita şi Rusu Vasile Cantemir, menţionaţi în rechizitoriu, pentru termenul următor de judecată în vederea audierii; Încuviinţează proba cu cei doi martori Ilyes Csaba şi Borş Andra, propuşi de părţile civile, urmând ca aceştia să fie audiaţi cu privire la latura civilă, la un termen ulterior; Prorogă cererea privind efectuarea unei expertize tehnice auto solicitată de către apărătorul inculpatului, până după audierea celor doi martori încuviinţaţi pe latura penală.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Dispune amendarea domnului avocat Costea Vasile, cu suma de 1000 lei, cu drept de a formula cerere de anulare sau reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri. În baza art. 91 alin. 2 teza a II a Cod Procedură Penală, dispune emiterea unei adrese către Baroul Mureş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpatul K*** A*****, în vederea asigurării asistenţei juridice obligatorii pentru acesta din urmă. Pune în vedere inculpatului să se prezinte la termenul următor de judecată când se va discuta probatoriul;
Incheiere de sedinta din 17.04.2018Amână cauza la data de 17.04.2018. Dispune citarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente.
Incheiere de sedinta din 13.03.2018