U***** V*****
PetentI** T********
IntimatAdmite în parte, plângerea contravenţională, formulată de petentul U***** V*****, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PTRX nr.0066168/24.11.2017, încheiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman- Poliţia Municipiului Turnu Măgurele, şi în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman- Poliţia Municipiului Turnu Măgurele. Anulează, în parte, procesul verbal de contravenţie seria PTRX nr.0066168/24.11.2017, încheiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman- Poliţia Municipiului Turnu Măgurele, cu privire la contravenţia prevăzută de dispoziţiile art.2 pct.36 din Legea nr.61/1991, şi, ca efect, exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale, în cuantum de 500 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie seria PTRX nr.0060168/24.11.2017, încheiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman- Poliţia Municipiului Turnu Măgurele. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Turnu Măgurele. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2018.
Hotarare 1053/2018 din 23.11.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, Amână pronun?area la data de 23 noiembrie 2018. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi 13.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 13 noiembrie 2018, ora 08,30, complet C3 mixt, pentru audierea martorilor încuviin?a?i petentului, termen pentru când se vor cita martorii Stan Manole şi Gheorghe Laurenţiu, cu mandate de aducere. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 18 septembrie 2018, ora 08,30, complet C3 mixt, pentru lipsa raportului de expertiză, termen petnru când se va reveni cu adresă la expert Creţu Nicoleta Corina, în vederea efectuării expertizei tehnice, cu obiectivele formulate de părţi a precizărilor făcute în şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2018, respectiv, în sensul ca raportul de expertiză să se întocmească în baza documentelor întocmite la data evenimentului, a documentelor de recepţie a capacităţii electrice, la data punerii în funcţiune şi a remedierilor ulterioare, expertul urmând să răspundă şi la întrebarea dacă remedierea defecţiunii a constat doar în sudarea cablului electric şi dacă acesta(cablul) a rămas poziţionat la acelaşi nivel. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2018
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de av. Stoicea Emanuel Florin. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 19 iunie 2018, ora 08,30, complet C3 mixt, pentru audierea martorilor încuviin?a?i petentului. Prezenţa martorilor va fi asigurată de petent, sub sancţiunea decăderii din dreptul de administrare a probei. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 22.05.2018Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 22 mai 2018, ora 08,30, complet C3 mixt, pentru audierea martorilor încuviin?a?i petentului. Prezenţa martorilor va fi asigurată de petent. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Admite probele solicitate de părţi. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 8 mai 2018, ora 08,30, complet C3 mixt, pentru administrarea probelor propuse, termen pentru când se emite adresă la I** T********, pentru a face dovada comunicării procesului verbal de contravenţie contestat. Prezenţa martorilor încuviin?a?i petentului va fi asigurată de acesta. Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.03.2018.
Incheiere de sedinta din 27.03.2018