B*********** V*******
PetentS******* S************
CreditorA******* I****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea S.C. RAJA S.A. CONSTANŢA, prin Biroul Executorului Judecătoresc Stoian Valentin, în contradictoriu cu debitorul A******* I****. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei S.C. RAJA S.A. CONSTANŢA împotriva debitorului A******* I****, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Factura fiscală nr. 106427769/31.05.2017 şi Sentinţa Civilă nr. 28 pronunţată la data de 25.01.2017 de Judecătoria Feteşti în dosarul nr. 2242/229/2016 , în vederea recuperării creanţelor prevăzute în titlurile executorii, respectiv suma totală de 465,39 LEI (reprezentând contravaloare consum apă, penalităţi de întârziere, cheltuieli de judecată), la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Autorizează Biroul Executorului Judecătoresc Stoian Valentin să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.12 .2017. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlurile executorii reprezentate de Factura fiscală nr. 106427769/31.05.2017 şi Sentinţa Civilă nr. 28 pronunţată la data de 25.01.2017 de Judecătoria Feteşti în dosarul nr. 2242/229/2016, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 1779/2017 din 14.12.2017