B******** D****** C*********
ContestatorS****** A********
IntimatAdmite contestaţia la executare formulată de contestatorul B.D.C împotriva executării silite şi a actelor de executare ce fac obiectul dosarului înregistrat pe rolul BEJ Vîrgă Ioan sub nr. 8/2017, intimată fiind S.A Anulează somaţia nr. 8/17.02.2017 şi toate actele de executare ulterioare acesteia. Anulează încheierea nr. 8/2017 din 02.02.2017. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 938 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 238 contravaloarea copie dosar de executare, 500 lei onorariu expert şi 200 lei taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.10.2018.
Hotarare 6777/2018 din 23.10.2018Amână pronunţarea pentru data de 23.10.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2018Admite cererea formulată de apărătorul intimatei, avocat Dumitrescu Simona prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.10.2018 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iulie 2018
Incheiere de sedinta din 18.07.2018Admite cererea formulată de apărătorul intimatei, prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18.07.2018 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2018
Incheiere de sedinta din 04.06.2018Ia măsura înlocuirii domnului expert Miu Ionela Lăcrămioara întrucât acesta nu mai figurează pe listele experţilor contabili autorizaţi ai BLET Argeş. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 331 alin 1 C.proc.civ., un nou expert în specialitatea contabilitate şi anume pe Stănescu Gheorghe. Emite adresă către BLET Argeş pentru a comunica numele expertului desemnat în cauză., după achitarea onorariului. Emite adresă către expertul desemnat în cauză. Stănescu Gheorghe, pentru efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză cu obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă pronunţată la data de 20.11.2017. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.06.2018 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2018
Incheiere de sedinta din 16.04.2018Ia măsura înlocuirii domnului expert Strigoiu Constantin întrucât acesta nu mai figurează pe listele experţilor contabili autorizaţi ai BLET Argeş. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 331 alin 1 C.proc.civ., un nou expert în specialitatea contabilitate şi anume pe Miu Ionela Lăcrămioara. Pune în vedere contestatorului B******** D****** C********* să facă dovada achitării onorariului în cuantum de 500 lei pentru efectuarea expertizei, în termen de 5 zile. Emite adresă către BLET Argeş pentru a comunica numele expertului desemnat în cauză, după achitarea onorariului. Emite adresă către expertul desemnat în cauză Miu Ionela Lăcrămioara, pentru efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză cu obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă pronunţată la data de 20.11.2017, după achitarea onorariului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.04.2018 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 29.01.2018În temeiul disp. art. 22 C.proc.civ. în vederea aflării adevărului, dispune, din oficiu, efectuarea unei expertize specialitatea contabilitate în cauza de faţă, având ca obiective: - să se stabilească sumele achitate de contestator în baza titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 9095/2015; - ce sume ar fi trebuit să achite contestatorul cu titlu de pensie de întreţinere în perioada 25.09.2015 – 13.02.2017, defalcat raportat la venitul minim pe economie brut şi venitul minim pe economie net; - să se stabilească dacă executorul judecătoresc Vârgă Ioan a calculat în mod corect sumele din somaţia din data de 17.02.2017. Se desemnează expert contabil prin tragere la sorţi, în lipsa acordului părţilor, de pe lista comunicată de către BLET, respectiv pe domnul Strigoiu Constantin. Se fixează onorariu provizoriu de expertiză în cuantum de 500 de lei în sarcina contestatorului. Pune în vedere contestatorului să achite onorariul provizoriu de expertiză în termen de 10 zile de la data desemnării expertului, aducându-i-se la cunoştinţă faptul că are posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar în termen de 10 zile cu privire la onorariul provizoriu de expertiză. Se emite adresă domnului expert, precum şi BLET, în măsura în care se face dovada achitării onorariului provizoriu de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.11.2017Constată că s-a depus la dosar de către contestator dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă acesteia în cuantum de 200 lei, conform chitanţei de la fila 43 din dosar, iar faţă de debitul contestat de 8037 lei, pune în vedere contestatorului să depună la dosar o diferenţă de taxă judiciară de timbru în cuantum de 307 lei, până la următorul termen de judecată sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată. Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru se învederează contestatorului că are la dispoziţie cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 39 din OUG 80/2013, iar potrivit art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013 se învederează contestatorului că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la comunicare. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Emite adresă catre BEJ Vârgă Ioan pentru a înainta în copii certificate, conform cu originalul, dosarul de executare nr. 8/2017, cu menţiunea că se va achita contravaloarea fotocopierii de către contestator. Pune în vedere contestatorului obligaţia de a achita contravaloarea fotocopierii dosarului de executare nr. 8/2017 şi să facă demersuri personal la executor în vederea înaintării acestuia, sub sancţiunea suspendării cauzei prevăzută de disp. Art. 242 NCPC Amână judecarea cauzei si acordă termen la data de 20.11.2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2017
Incheiere de sedinta din 25.09.2017Amână judecarea cauzei si acordă termen la data de 25.09.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 12.06.2017