G******* N******
ReclamantG******* D****
PârâtG**** Z*****
PârâtG**** A******** Z*****
PârâtG**** G******
PârâtAdmite cererea de completare a Sentinţei civile nr.6854/25.10.2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti la data de 25.10.2018, în dosarul nr. 3872/280/2017. Dispune completarea dispozitivului Sentinţei civile nr.6854/25.10.2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti la data de 25.10.2018, în dosarul nr. 3872/280/2017, prin inserarea, dupa aliniatul 4, a următorului aliniat: Constată că bunurile imobile teren în suprafaţă de 340 mp, situat în oraşul Sfefăneşti, sat Izvorani, în punctul Acasă, teren intravilan de categorie curţi construcţii, tarlaua 38, notat pe schiţa anexa nr.1 cu S2 şi casa de locuit din cărămidă edificată pe aceste terenuri, sunt bunuri proprii ale reclamantului G. N., potrivit contractului de instrăinare autentificat sub nr. 3810/12.09.1996. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.01.2019.
Hotarare 467/2019 din 29.01.2019Se citează pârâţii G. Zo., Gorog A. Z. şi G. G. cu un exemplar din cererea de completare a hotărârii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.01.2019. Pronunţată în şedinţa publică din15 ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Admite în parte acţiunea. Constată deschisă succesiunea defunctului G. Z. N. decedat la data de 02.10.2000, cu ultimul domiciliu în .... Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală utilă la succesiunea defunctului G. Z. N. sunt: G. N. în calitate de fiu, cu o cotă 1/3 părţi, G. D. în calitate de fiică, cu o cotă 1/3 părţi, G. Z., prin reprezentare (soţ supravieţuitor), cu o cotă de 1/3 părţi. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului G. Z. N. se compune din următoarele bunuri: teren de 210 mp situat în punctul ,,Acasă,, , teren intravilan, de categorie arabil, tarlaua 38 şi suprafaţa de 104 mp drum acces. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune omologând Raportul de expertiză tehnică-judiciară efectuat în cauză de expert K. S. I., în varianta a II-a, astfel: Lotul 1 – G. N.: - primeşte sulta de la Lotul 2 suma de 2.680,67 lei; Lotul 2 – G. D., compus din: a) teren în suprafaţă de S1=170,76 mp (cf. acte 210 mp) situat în punctul ,, Acasă,, teren intravilan, de categorie arabil, tarlaua 38 şi cu valoarea de 5.977 lei. Terenul a fost identificat in RET ing. P. I. C., schiţa 1 şi are următoarele vecinătăţi: N- I. I., E-I. I., S-drum acces în indiviziune, V- drum acces în indiviziune. b) teren în suprafaţă de S2=98,33 mp (cf. acte 104mp) drum acces, situat în punctul ,, Acasă,, teren intravilan şi cu valoarea de 2.065 lei. Terenul a fost identificat in RET ing. P. I. C. schiţa 1 şi are următoarele vecinătăţi: N- I. I. şi suprafaţa de teren S1, E-drum str. ...., S-G. N., V- drum acces în indiviziune. Total valoare lot atribuit = 8.042 lei. Plăteşte sultă suma de 2.680,67 lei lotului 1. Plăteşte sultă suma de 2.680,67 lei lotului 3. Lotul 3 – G. Z.: - primeşte sulta de la Lotul 2 suma de 2.680,67 lei; Constată că pârâţii G. A. Z. ( fiu ) si G. G.( fiu ) sunt străini de succesiunea mamei lor G. S. ( fiică a autorului G. Z. N.) prin renunţare. Admite cererea expertului tehnic P. I. C. de majorare a onorariului provizoriu. Majorează onorariul expertului cu suma de 400 lei. Stabileşte onorariul final al expertului la suma de 800 lei. Obligă reclamantul la plata diferenţei de onorariu expert în cuantum de 400 lei. Admite în parte cererea expertului tehnic K. S. I. de majorare a onorariului provizoriu. Majorează onorariul expertului cu suma de 400 lei. Stabileşte onorariul final al expertului la suma de 800 lei. Obligă reclamantul la plata diferenţei de onorariu expert în cuantum de 400 lei. Admite în parte cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe fiecare dintre pârâţii G. D. şi G. Z. la plata către reclamant a sumei de 2.381,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru, onorariu expert, onorariu avocaţial), proporţional cu cotele din masa succesorală ce le revin. Cu apel în 30 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.10.2018.
Hotarare 6854/2018 din 25.10.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 25.10.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 23.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 23.10.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 16.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 16.10.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 02.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2018Amână cauza şi dispune reluarea procedurii de citare cu pârâţii G**** Z*****, G**** A******** Z***** şi G**** G******. Prorogă discuţiile pe cererea de majorare a onorariului provizoriu de expertiză formulată de către domnul expert Podea Ionuţ Cătălin la termenul ce se acordă. Prorogă cererea privind majorarea onorariului provizoriu de expertiză formulată de către domnul expert Kiselevschi Sorin Ion la termenul ce se acordă. Amână cauza pentru a da părţilor posibilitatea să ia cunoştinţă de concluziile raportului de expertiză depus la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 02.10.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Prorogă discuţiile pe cererea de majorare a onorariului provizoriu de expertiză formulată de către domnul expert Podea Ionuţ Cătălin la termenul ce se acordă. Revine cu adresă către expertul evaluator pentru a efectua lucrarea cu obiectivele încuviinţate, sub avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 26.06.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018Desemnează expert topograf de pe lista comunicată de către BLET, prin tragere la sorţi, respectiv pe domnul Podea Ionuţ Cătălin ce se află la poziţia 19 din listă, pentru care stabileşte un onorariu provizoriu în cuantum de 400 de lei în contul reclamantului. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar în termen de 5 zile dovada achitării onorarului provizoriu pentru expertul desemnat în cauză, sub sancţiunea suspendării cauzei, după care vor fi emise adrese către BLET Argeş pentru a comunica numele expertului desemnat în cauză şi către expert în vederea efectuării raportului de expertiză cu obiectivul menţionat în încheierea de admitere în principiu, respectiv identificarea bunurilor imobile reţinute la masa de partaj. Pune în vedere domnului expert să comunice instanţei termenul în care estimează efectuarea lucrării. Desemnează expert evaluator de pe lista comunicată de către BLET, prin tragere la sorţi, respectiv pe domnul Kiselevschi Sorin Ion, ce se află la poziţia 8 din listă, pentru care stabileşte un onorariu provizoriu în cuantum de 400 de lei în contul reclamantului. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar în termen de 5 zile dovada achitării onorarului provizoriu pentru expertul desemnat în cauză, sub sancţiunea suspendării cauzei, după care vor fi emise adrese către BLET Argeş pentru a comunica numele expertului desemnat în cauză şi către expert în vederea efectuării raportului de expertiză cu obiectivele menţionate în încheierea de admitere în principiu, respectiv evaluarea bunurilor imobile reţinute la masa de partaj şi întocmirea variantelor de lotizare. Pune în vedere domnului expert, după achitarea onorariului, să comunice termenul în care estimează efectuarea lucrării. Amână judecarea cauzei la data de 05.06.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 24.04.2018Admite în parte şi în principiu acţiunea. Constată deschisă succesiunea defunctului Gheorghe Z. Nicolae decedat la data de 02.10.2000 şi constată că părţile sunt în indiviziune asupra următoarelor bunuri: teren de 210 mp situat în punctul ,,Acasă,, teren intravilan, de categorie arabil, tarlaua 38 şi suprafaţa de 104 mp drum acces. Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală utilă la succesiunea defunctului Gheorghe Z. Nicolae sunt: G******* N****** în calitate de fiu, cu o cotă 1/3 părţi, G******* D**** în calitate de fiică, cu o cotă 1/3 părţi, G**** Z*****, prin reprezentare (soţ supravieţuitor), cu o cotă de 1/3 părţi. Se va efectua în cauză expertiză specialitatea topografie în vederea identificării şi evaluării bunurilor imobile reţinute la masa de partaj şi întocmirea variantelor de lotizare. Fixează termen la data de 24.04.2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea desemnării expertului pentru identificare si evaluare. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.03.2018.
Incheiere de sedinta din 07.03.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 07.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 06.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.03.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 06.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 27.02.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 27.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 20.02.2018.
Incheiere de sedinta din 20.02.2018Se emite adresă către Biroul Notarilor Publici Asociaţi Burcea Marin şi Burcea Marius, pentru a înainta în copii certificate pentru conformitate cu originalul, dosarele succesorale nr. 71/2003 şi nr. 50/2008. Amână judecarea cauzei la data de 20.02.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018Repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a ataşarii dosarelor succesorale nr. 71/2003 si 50/2008 întocmite la BNPAs. Burcea Marin şi Burcea Marius şi a eventualelor certificate de mostenitor emise in fiecare dintre cele doua dosare. Fixează termen de judecată la data de 23.01.2018 pentru când se vor cita părţile cu menţiunea repunerii cauzei pe rol. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.11.2017.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 29.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 28.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 28.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 21.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 21.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 14.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2017Pune în vedere reclamantului G******* N******, prin apărător, să depună la dosarul cauzei, încheierea emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de codul civil. Ia act de precizarea pârâtei G******* D**** în sensul că înţelege să renunţe la pretenţiile solicitate prin înscrisul denumit întâmpinare, astfel că acesta va fi calificat drept întâmpinare. Încuviinţează pentru reclamantul G******* N****** probele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi anume proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu pârâţilor. Pune în vedere reclamantului G******* N****** prin apărător să depună la dosarul cauzei la următorul termen stabilit pentru judecată, interogatoriile pentru a fi administrate pârâţilor, sub sancţiunea decăderii din probă. Dispune citarea pârâţilor G**** Z*****, G**** A******** Z*****, G**** G****** cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului, sub sancţiunea prevăzută de disp. art 358 C.proc.civ Pune în vedere pârâtei G******* D**** să se prezinte la următorul termen stabilit pentru judecată în vederea administrării interogatoriului, sub sancţiunea prevăzută de disp. art 358 C.proc.civ. Ia act de precizarea pârâtei G******* D**** în sensul că înţelege să renunţe probele solicitate şi anume proba cu interogatoriu şi proba cu expertiză tehnică de specialitate. Prorogă admisibilitatea probei testimoniale şi a probei cu expertiză tehnică de specialitate după administrarea celorlalte categorii de probă încuviinţate la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.11.2017 Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2017
Incheiere de sedinta din 10.10.2017Anuleaza cererea. Cu drept de cerere de reexaminare in 15 zile de la comunicare, ce se depune la Judecatoria Pitesti. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.04.2017.
Incheierefinalacameraconsiliu din 11.04.2017