M*** S*****
InculpatÎn baza art. 396 al. 1 C.pr.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M*** S*****, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei(200 de zile amendă a câte 10 lei pe zi de amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 al.1 C. pen. În baza art. 63 al.1 C.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile închisoare. În baza art.114 din OUG nr.195/2002 dispune comunicarea sentinţei către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, la rămânerea definitivă a acesteia, în vederea anulării permisului de conducere. În baza art. art. 274 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 380 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.05.2017.
Hotarare 46/2017 din 18.05.2017Admite cererea de abţinere.
Incheiere abtinere din 22.03.2017