Dosar 3894/62/2014/a27 din 19.12.2017

procedura insolvenţei contestaţie împotriva măsurii lichidatorului


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3894/62/2014/a27
Data dosar:
19.12.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei contestaţie împotriva măsurii lichidatorului
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.05.2018 la ora 08:30

    Complet: CI6-CC
  • Respinge cererea

    Respinge contestaţia formulată de creditoarea PATRIA BANK SA (fostă BANCA COMERCIALĂ CARPATICA SA), împotriva măsurii administratorului judiciar CENŢU SPRL de respingere a cererii de actualizare a creanţei creditoarei, în cadrul tabelului definitiv de creanţe al SC ROMAN SA-în insolvenţă. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 29.05.2018.

    Hotarare 760/2018 din 29.05.2018
  • Sedinta din data de 15.05.2018 la ora 08:30

    Complet: CI6-CC
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 29.05.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2018
  • Sedinta din data de 20.03.2018 la ora 08:30

    Complet: CI6-CC
  • Repus pe rol

    În baza art.400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Acorda termen de judecata la data de 15.05.2018, Cameră de consiliu. Se citează conform NCPC creditoarea contestatoare, cu menţiunea să depună la dosar următoarele înscrisuri: -cererea precizatoare de creanţă, din data de 20.10.2017, în copie conformă cu originalul, care să aibă înscrisă pe aceasta viza de înregistrare la dosarul nr.3894/62/2014; -cererea de actualizare a creanţei din data de 30.10.2017, în copie conformă cu originalul, care să aibă înscrisă pe aceasta viza de înregistrare la dosarul nen3894/62/2014; -punctul de vedere scris al administratorului judiciar CENŢU SPRL, comunicat creditoarei contestatoare, prin care acesta a respins cererea sa de actualizare a creanţei, din data de 30.10.2017, ca prematură. Se citează prin BPI contestatoarea, Comitetul creditorilor, toţi creditorii, precum şi administratorul judiciar. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 20.03.2018.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 08:30

    Complet: CI6-CC
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 20 martie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.03.2018
  • Sedinta din data de 20.02.2018 la ora 08:30

    Complet: CI6-CC
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 6 martie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD