B** R****** P***
PetentS* G****** R******* S**
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Romulus Puia şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în toate modalităţile prevăzute de lege în favoarea creditoarei Getback Recovery S.R.L. şi împotriva debitorului GRANCEA ANTON în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1352/28.08.2017, pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr.1719/308/2017, pentru realizarea creanţei de 5966,44 lei reprezentând creanţa datorată, ce se actualizează cu dobânda legală începând cu data de 7.04.2016 până la data plăţii efective şi 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, ca şi pentru cheltuieli de executare probate. Autorizează creditoarea să recurgă, simultan sau succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege, în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 28.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 1964/2017 din 28.11.2017