O***** S****** P*** P*****
Intimat ReclamantL*** A***** I***
Apelant PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de strămutare şi, pe cale de consecinţă, declină competenţa de soluţionare a cererii de strămutare formulată de apelantul L*** A***** I*** în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia. Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de declinare a competenţei de soluţionare a cererii de strămutare. Admite apelul formulat de pârâtul L*** A***** I*** împotriva sentinţei civile nr. 360/05.10.2017 pronunţată de Judecătoria Sălişte, anulează procedura urmată în faţa primei instanţe începând cu termenul de judecată din data de 21.09.2017 şi sentinţa atacată, şi, reţinând procesul spre judecare: Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul O***** S****** P*** P*****, în contradictoriu cu pârâtul L*** A***** I*** şi, în consecinţă: Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 7171/15.05.2015 şi a actului adiţional nr. 1/2016. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 17.837 lei reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere, ca rămas fără obiect. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă intimatul O***** S****** P*** P***** să plătească apelantului suma de 440 lei cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.03.2018.
Hotarare 313/2018 din 29.03.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 29.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată în cauză şi acordă termen de judecată la data de 15.03.2018.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018