M**** M*****
InculpatIn baza art.336 al.1 cod penal cu art.61 cod penal, cu art.396 al.10 cod procedură penală condamnă inculpatul M**** M*****, fără antecedente penale la 200 zile amendă penală. Stabileşte cuantumul unei zile amendă la 20 de lei,urmând ca inculpatul să execute amenda în cuantum de 4000 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 al.1 cod penal. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2018 Preşedinte
Hotarare 6/2018 din 23.01.2018În baza art. 346 alin. (2) Cod proc. pen. constată legalitatea sesizării instantei, a administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul M**** M*****, trimis in judecata pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenta alcoolului, prev. şi ped. de art.336 al.1 cod penal. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 noiembrie 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.11.2017