L**** E********
ReclamantL**** A*******
ReclamantM*** (****** I******
ReclamantS****** M**************
ReclamantS****** P***
ReclamantAdmite excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a titlului de despăgubire pentru suma neplafonată, actualizată şi neeşalonată şi respinge această cerere, ca inadmisibilă. Admite în parte acţiunea. Anulează în parte Decizia de validare parţială nr. 16489/27.07.2017, numai cu privire la numărul şi calitatea persoanelor îndreptăţite. Obligă pe pârâta CNCI să emită o nouă decizie de validare parţială, în favoarea reclamanţilor, mai puţin Stănilă (Contor) Liliana şi Becu Tiberiu, succesibilii persoanei îndreptăţite Contor Maria. Respinge, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, potrivit art. 396 alin. 2 C.pr.civ., azi, 10 iulie 2018.
Hotarare 1423/2018 din 10.07.2018Amână pronunţarea la data de 10.07.2018.
Amână pronunţarea la data de 04.07.2018.
pentru pronunţare/amânarea pronunţării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2018Amână pronunţarea la data de 20.06.2018.
Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 02.05.2018administrarea probelor propuse, acordă termen la data de 02.05.2018.
Incheiere de sedinta din 07.03.2018lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 26.02.2018