Dosar 3948/330/2017/a1 din 20.09.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3948/330/2017/a1
Data dosar:
20.09.2017
Instanta:
Judecătoria Urziceni
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.10.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 7 CC
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2179/P/2015 din 15.09.2017 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni privind pe inculpatul D****** I*** L****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D****** I*** L****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 30 octombrie 2017.

    Incheierefinalacamerapreliminara166/2017 din 30.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD