S********* Î************* P************* P*** I** N*****
Reprezentant legalF*** C*****
ReclamantP*** G*******
ReclamantT****** M*******
ReclamantR********* N*******
ReclamantAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească reclamanţilor drepturile salariale începând cu luna ianuarie 2017 până la data la care membrii de sindicat nu vor mai îndeplini condiţiile legale pentru acordarea acestora, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, conform legii, ca urmare a calculării sporurilor şi indemnizaţiilor prin raportare la salariul de bază majorat din luna ianuarie 2017, sume ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, precum dobânda legală aferentă acestor drepturilor băneşti până la data efectivă a plăţii acestor sume. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării. Apelul, sub sancţiunea nulităţii, se depune la Tribunalul Buzău.
Hotarare 303/2018 din 14.02.2018