C****** S*****
ReclamantS* A** G*** S****** D* L****
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul C****** S***** în contradictoriu cu intimata S.C. ARA GRUP S.R.L. Anulează decizia de concediere nr. 300/11.01.2017, emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatorului C****** S***** în postul avut în cadrul societăţii intimate anterior emiterii deciziei nr. 300/11.01.2017 de către aceasta. Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data încetării contractului său individual de muncă înregistrat sub nr. 36/3.08.2016 şi până la reintegrarea efectivă a contestatorului în postul avut. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 2000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 6.03.2018.
Hotarare 1113/2018 din 06.03.2018Amână pronunţarea la data de 06.03.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.02.2018, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2018Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2018, în vederea soluţionării cererii de recuzare a preşedintelui completului de judecată, formulată de contestator. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 decembrie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017Pune în vedere apărătorului intimatei să depună la dosar delegaţie de reprezentare pentru Tribunalul Argeş. Încuviinţează pentru contestator: proba cu înscrisuri - în parte; proba cu interogatoriul intimatei, respingându-se întrebările nr. 4, 6, 8 şi 12 din interogatoriul formulat de contestator; proba cu martorul Oprea Daniel - cu opinie separată din partea asistenţilor judiciari. Încuviinţează pentru intimată proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul contestatorului. În cadrul probei cu înscrisuri pune în vedere intimatei să depună la dosar următoarele documente: copie certificată de pe Hotărârea AGA nr. 178/15.11.2016 a societăţii intimate, de desfiinţare a postului de director, actele care au stat la baza adoptării acesteia, statul de salarii referitoare la contestator, aferent lunii noiembrie 2016, statele de funcţii aferente lunii noiembrie 2016 şi lunii următoare intrării în vigoare a noii organigrame la punctul de lucru unde a lucrat contestatorul şi fişa de post a managerului zonal. Respinge solicitarea contestatorului de a depune intimata înscrisurile contabile ale societăţii Ara Tyres, originalul procesului-verbal de predare-primire al autoturismului de serviciu şi originalele împuternicirilor acordate contestatorului, nr. 66/20.05.2013, nr. 67/20.05.2013 şi nr. 68/30.05.2013. Urmează a proroga discutarea probei cu expertiză contabilă solicitată de contestator, după administrarea celorlalte probe şi a pune în vedere contestatorului să depună la dosar o nota scrisă cu obiectivele expertizei. Ia act că intimata nu mai insistă în administrarea probei testimoniale solicitată prin întâmpinare. Pune în vedere contestatorului să depună la grefa instanţei, până la următorul termen de judecată, originalul înscrisului intitulat ”Adresă” purtând data de 01.07.2013 (fila 21). Respinge proba cu expertiză grafoscopică solicitată de intimată. Se comunică intimatei interogatoriul propus de contestator, punându-i-se în vedere să răspundă la acesta, în conformitate cu disp. art. 355 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2017. Părţile au termen în cunoştinţă. Se citează martorul propus de contestator. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017