O*** P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B********
ReclamantM******** S**
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta reclamantul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâta S.C. M******** S** , având ca obiect dizolvare, ca rămasă fără obiect. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti – secţia a VI –a Civilă iar o copie a acestuia se va depune şi la Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.12.2017.
Hotarare 4681/2017 din 13.12.2017