T*** M******** N*******
ReclamantN******** S* (****** B*** S** G********** P****
IntimatRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de intimata Patria Bank ( fostă NEXTEBANK )SA prin întâmpinare ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de contestatoarea T*** M******** N******* în contradictoriu cu intimata Patria Bank (fostă NEXTEBANK ) SA Constată că a intervenit perimarea executării silite ca face obiectul dosarului de executare nr. 345/2012 aflat pe rolul BEJ Oprescu Mihai privind pe contestatoarea debitoare T*** M******** N******* şi creditoarea intimată Patria Bank ( fostă NEXTEBANK )SA. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 579 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv contravaloare taxă de timbru Cu drept la recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,10.01.2018.
Hotarare 33/2018 din 10.01.2018În vederea depunerii dosarului de executare.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017Amână judecarea cauzei pentru citarea reclamantei cu menţiunea achitării taxei de timbru
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Având în vedere hotărârea colegiului de conducere nr.9/2017 prin care s-au desfiinţat completele 8 şi 8 cameră consiliu, precum şi procesul verbal nr.162/2017 de repartizare ciclică, cauza a fost repartizată Completului 10.
Amână judecarea cauzei pentru ca reclamanta să facă dovada achitării diferenţei taxei de timbru, în cuantum de 559 lei
Incheiere de sedinta din 20.09.2017