G****** R******* S*****
ApelantN***** M*****
IntimatAdmite apelul Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că Admite în parte cererea formulată de reclamanta G****** R******* S***** Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 371,61 lei, reprezentând debit principal pentru serviciile prestate şi suma de 53 ,60 lei, reprezentând penalităţi de întârziere. Constată ca fiind abuzivă clauza contractuală prevăzută la art.1.16 alin.1 din TCG cu următorul conţinut „ În aceste cazuri , Clientul va datora Orange România despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat.Îîn cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat pe lângă eventuale alte despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus si la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulţită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.” Respinge cererea privind suma de 1430,21 lei despăgubiri şi privind dobânda legală, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 75 de lei reprezentând taxele de timbru achitate în primă instanţă şi în apel Definitivă Pronunţată în şedinţă publică , astăzi , 30.01.2018
Hotarare 95/2018 din 30.01.2018