P******** D* P* L**** J********** M*******
ApelantP***** A***** A*******
Intimat InculpatP***** A***** A******** F****
Intimat InculpatÎn temeiul preved. art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** M*******, JUDEŢUL CONSTANŢA, desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 3314 din 29.12.2016 pronunţată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr. 3980/256/2016 numai cu privire la soluţionarea acţiunii penale şi individualizarea pedepsei şi rejudecând în fond; În temeiul preved. art.337 Cod penal raportat la art.396 alin.2 şi 10 Cod pr.penală; Condamnă pe inculpatul PANAIT ADRIAN-AUGUSTIN,la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza prevederilor art.91 alin.1 Cod penal; Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei decizii penale, conform prevederilor art.92 alin.1 şi 2 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal; Pe durata termenului de supraveghere condamnatul PANAIT ADRIAN-AUGUSTIN trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere; a/ să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b/ să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c/ să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d/ să comunice schimbarea locului de muncă; e/ să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d Cod penal; Pe perioada termenului de supraveghere condamnatului PANAIT ADRIAN-AUGUSTIN i se impune obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. În baza preved.art.93 alin.3 Cod penal; Pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul PANAIT ADRIAN-AUGUSTIN va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe timp de 60 zile lucrătoare, în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă, sau în cadrul Agenţiei Judeţene de Ocupare şi Formare Profesională Medgidia, judeţul Constanţa, cu excepţia situaţiilor în care starea de sănătate nu-i permite prestarea respectivei munci. Desemnează ca organ însărcinat cu supravegherea condamnatului PANAIT ADRIAN-AUGUSTIN, Serviciul de Probaţiune Constanţa. Conform prevederilor art.96 Cod penal; Atrage atenţia condamnatului asupra situaţiilor de revocare suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse de lege. Înlătură din hotărârea primei instanţe dispoziţiile privind aplicarea prevederilor art.83 Cod penal, art.84 Cod penal, art.85 Cod penal şi art.86 Cod penal şi menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii penale. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală; Cheltuielile judiciare avansate în apel de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.03.2017.
Hotarare 285/2017 din 16.03.2017STABILEŞTE PRONUNŢAREA LA 16.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2017