R**** C*********
InculpatCondamnă pe inculpatul R**** C*********, domiciliat în x, CNP x, la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 şi la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal (anterior), totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (anterior), art. 5 Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 85 alin. 1 Cod penal (anterior), anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 358/12.12.2013 a Judecătoriei Tg.Neamţ, definitivă la data de 08.01.2014, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Constată că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentinţă penală şi infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 358/12.12.2013 a Judecătoriei Tg.Neamţ, definitivă la data de 08.01.2014, sunt concurente. În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal (anterior), art. 5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza dispoziţiilor art. 81-82, art. 85 alin. 3 Cod penal (anterior), art. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei şi fixează termen de încercare cu durata de 3 ani şi 6 luni. Atenţionează pe inculpat cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal (anterior). În baza art. 71 alin. 2 Cod penal (anterior), interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal (anterior), pe durata pedepsei aplicate. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal (anterior), suspendă executarea pedepsei accesorii. Obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea dispozitivului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2019.
Hotarare 59/2019 din 01.03.2019Amână pronunţarea la data de 01.03.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2019La solicitarea inculpatului prin apărător, faţa de decesul martorului, pentru a se numi un alt martor amână judecarea cauzei la data de 21.02.2019.
Incheiere de sedinta din 10.01.2019Pentru administrarea probatoriului încuviinţat,amână judecarea cauzei la data de 10.ian.2019.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Amână cauza la data de 22.11.2018 la solicitarea d-nei av. Pînzariu Elena să asigure apărare inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Faţa de lipsa inculpatului,prezenţa acestuia fiind obligatorie, amână judecarea cauzei la data de 11.10.2018.
Incheiere de sedinta din 12.07.2018Pentru reluarea procedurii de citare cu inculpatul amână judecarea cauzei la data de 12.07.2018.
Incheiere de sedinta din 17.05.2018Amână cauza la data de 17.05.2018 pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 05.04.2018