L***** O***
InculpatN*** P*******
InculpatM******* C******* V*****
Parte vătămatăM******* C******
Parte vătămatăI. În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală, CONDAMNĂ pe inculpatul NP după cum urmează: 1. La o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 raportat la art. 206 alin. 1 din Codul penal(persoană vătămată MCV). În temeiul art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme. 2. La o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 raportat la art. 206 alin. 1 din Codul penal(persoană vătămată MC). În temeiul art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme. 3. La o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 din Codul penal. În temeiul art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme. În temeiul art. 38, alin. 1 şi 2, art. 39, alin. 1, lit. b din Codul penal, CONTOPEŞTE pedepsele stabilite, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare(pct. 1), la care adaugă sporul obligatoriu de 5 luni închisoare(1/3 din celelalte pedepse – pct. 2, 3) astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 45, alin. 3, lit. a din Codul penal, aplică pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal interzicând inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45, alin. 5 din Codul penal aplică, pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie prev. art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal interzicând inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme. În temeiul art. 72, alin. 1 din Codul penal deduce din durata pedepsei aplicate perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv 13.06.2017 - la zi. În temeiul art. 399, alin. 1, art. 223, alin. 2 din Codul de procedură penală, menţine măsura arestului preventiv faţa de inculpatul NP pentru săvârşirea a două infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257, alin. 1 şi 4 din Codul penal raportat la art. 206, alin. 1 din Codul penal şi a unei infracţiuni de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 din Codul penal cu aplicarea art. 38, alin. 1 şi 2 din Codul penal, începând cu data de 11.09.2017. II. În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală, CONDAMNĂ pe inculpata LO la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 din Codul penal. În temeiul art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme, pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, h din Codul penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta sau folosi orice categorie de arme. Constată că persoanele vătămate MCV şi MC nu s-au constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpaţii NP şi LO la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 de lei(200 de lei avansate în cursul urmăririi penale şi 300 de lei în cursul judecăţii), fiecare urmând să suporte câte 250 de lei. Încuviinţează onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu av. Mărincean Radu şi av. Varga Petru în cuantum de 360 de lei pentru fiecare, sume care vor fi suportate din fondurile ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.09.2017. Preşedinte
Hotarare 309/2017 din 11.09.2017Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 11.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2017