G****** G******* A****** (***** M****
PetentI** M********* S******** R*****
IntimatAdmite în parte cererea formulată de petenta GUGULUŢ (fostă MOGA) GEORGETA ADRIANA, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ, având ca obiect plângere contravenţională. Anulează Procesul-verbal seria PMMX nr. 0068427 din 26 mai 2016, încheiat de un agent constatator aparţinând intimatului, în ceea ce priveşte reţinerea săvârşirii de către petentă a contravenţiei prevăzute în art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 102 alin. (3) partea introductivă din acelaşi act normativ, precum şi aplicarea sancţiunii contravenţionale principale a amenzii, în cuantum de 1.125 lei (9 puncte-amendă), şi a sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat. Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2017.
Hotarare 7498/2017 din 03.10.2017Administrare probe
Incheiere de sedinta din 16.05.2017