V****** E***** P****
ReclamantS****** R*******
PârâtAdmite în parte Obligă pârâtul să emită şi să comunice Casei Naţionale de Pensii Publice o adeverinţă în vederea actualizării pensiei de serviciu, începând cu data de 28.11.2015, în care să fie menţionat procentul de majorare a salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică avute de reclamantă, procent determinat prin raportare la Ordinul emis în aplicarea art.III din Legea nr.293/2015 de către Preşedintele Senatului. Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.03.2018.
Hotarare 1961/2018 din 07.03.2018Amână cauza pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 07.02.2018