B***** P**** F*****
ReclamantB******** A***** I****
ReclamantC**** P****
ReclamantF*** M****
ReclamantŞ******* S*****
ReclamantAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanţii B***** P**** F*****, Bogoevici-Andrei Ionel, C**** P****, F*** M****, Ş******* S***** în contradictoriu cu pârâta SC. „Mike Security Group” SRL, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantilor despăgubiri, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei decembrie 2016-august 2017, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamanţilor. Obligă pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 mai 2018.
Hotarare 1555/2018 din 18.05.2018Amână dezbaterea fondului cauzei la data de 18 mai 2018, urmând ca reprezentantul reclamanţilor să formuleze şi să depună note scrise cu privire la cele solicitate, se va cita pârâta cu menţiunea de a depune note referitoare la susţinerile acesteia, fără a aduce atingere dreptului de a formula concluzii orale.
Incheiere de sedinta din 04.05.2018Amână judecarea cauzei la data de 4 mai 2018, pentru când reclamanţii au termen în cunoştinţă, şi pentru când se va cita pârâta cu menţiunea de a depune, pentru toţi reclamanţii, toată documentaţia conform art.272 din Codul Muncii, inclusiv statele de plată şi foile colective de prezenţă pentru perioada menţionată în acţiune, sub sancţiunea amendării în caz de neconformare.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018Amână judecarea cauzei la data de 23 martie 2018, pentru când se citează pârâta cu aceeaşi menţiune şi, pentru a se respecta principiul continuităţii, prorogă pronunţarea asupra probei după depunerea actelor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 23.02.2018Amână judecarea cauzei la data de 23 februarie 2018, pentru când reclamanţii au termen în cunoştinţă, dispune citarea pârâtei cu menţiunea de a depune, pentru toţi reclamanţii, toată documentaţia conform art.272 din Codul Muncii, inclusiv statele de plată şi foile colective de prezenţă pentru perioada menţionată în acţiune.
Incheiere de sedinta din 26.01.2018Amână judecarea cauzei la data de 26 ianuarie 2018, pentru când se citează reclamanţii, cu menţiunea de a preciza dacă au fost achitate, parţial, drepturile salariale pe perioada menţionată, în raport de durata timpului de lucru redusă, sau nu a fost achitată nicio sumă, pârâta având termen în cunoştinţă conform dispoziţiilor art. 157 lit. i Noul cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.12.2017