Dosar 4053/114/2017 din 24.11.2017

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4053/114/2017
Data dosar:
24.11.2017
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.02.2018 la ora 9:00

    Complet: LMAS 6
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de către reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR „Prof. Ion Neacşu” Buzău în numele membrului de sindicat CĂLIN CLAUDIA - MARINELA în contradictoriu cu pârâta G******** C* P****** P******** N** 1* B****, având ca obiect despăgubiri. Obligă pârâta G******** C* P****** P******** N** 1* B**** să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor salariale acordate potrivit titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1232/24.09.2012 pronunţată de Tribunalul Buzău - Secţia I Civilă - Litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 2789/114/2012, începând cu 24.11.2014 şi până la achitarea integrală a drepturilor salariale. Executorie de drept. Cu drept de a formula apel la Curtea de Apel Ploieşti în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Buzău.

    Hotarare 340/2018 din 15.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD