B*** D** M**** c* d*** p**** a*** l* C*** A** T******** A******
ReclamantG**** N******** D* M****
PârâtM********* M*******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta G**** N******** D* M**** să stabilească pentru reclamant prin decizie/ordin, nivelul maxim de salarizare pentru funcţia, gradul/treapta, gradaţia, vechimea în funcţie sau în specialitate, după caz, la nivelul maxim al funcţiilor similare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică, astfel cum sunt stabilite prin Legea nr. 284/2010, începând cu data de 01.08.2016 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamantului sumele reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale ce vor fi stabilite conform celor de mai sus şi drepturile salariale aflate în plată la data pronunţării hotărârii, precum şi a dobânzii legale aferente până la data plăţii efective. Respinge acţiunea împotriva Ministerului Mediului . Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 2910/2017 din 04.12.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 04.12.2017, pentru ca apărătorul reclamantului să depună concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2017Acordă termen la data de 27.11.2017, pentru ca pârâţii să comunice relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 23.10.2017