C***** M***** N****** - d******** a***
Apelant ReclamantL*** (***** C****** V****** L**** c* d** a***
Intimat PârâtM & C I****** C**** S** C* S***** A***
Intimat PârâtO*** P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B****
IntimatAdmite apelul declarat de apelantul Ciurba Marius Nicolae în contradictoriu cu intimaţii Lupo (fostă Ciurba) Viorica Livia, S.C. M&C Italian Caffe S.R.L. şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei nr.81 din.27.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte acţiunea reclamantului Ciurba Marius Nicolae în contradictoriu cu pârâţii Lupo (fostă Ciurba) Viorica Livia, S.C. M&C Italian Caffe S.R.L. şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor. Dispune rezoluţiunea cesiunii de părţi sociale, înregistrată sub nr. 784/19.05.2014 de către O.R.C. Bihor - Compartimentul de Asistenţă. Dispune revenirea la situaţia anterioara cesiunii, respectiv redobândirea de către reclamant a calităţilor de asociat al societăţii S.C. M&C Italian Caffe S.R.L şi obligarea pârâtei la predarea către acesta a tuturor documentelor şi actelor emanând de la sau către societatea intimată, inclusiv a ştampilelor şi instrumentelor de plată. Respinge solicitarea reclamantului de redobândire a calităţii sale de administrator al S.C. M&C Italian Caffe S.R.L. şi cea de înscriere a acestei calităţi la Oficiului Registrului Comerţului. Dispune Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor să efectueze menţiunile de radiere a pârâtei din calitatea de asociat şi administrator al societăţii S.C. M&C Italian Caffe S.R.L. din Registrul Comerţului şi înregistrarea menţiunilor referitoare la reînscrierea reclamantului în calitatea de asociat. Înlătură obligaţia reclamantului la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu avocaţial, diminuat. Menţine dispoziţiile primei instanţe privind respingerea excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, invocată de pârâtă. Obligă intimata la cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului în cuantum de 1380lei, reprezentând onorariu avocaţial 1000 lei şi 380 lei taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la CURTEA DE APEL Oradea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.01.2018.
Hotarare 12/2018 din 25.01.2018În vederea deliberării, amână pronun?area pentru data de 25.01.2018, ora 10.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2018