M******* M****
ContestatorC*** J******** D* P***** M****
IntimatAdmite excepţia tardivităţii contestaţiei formulate împotriva titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 287807/13.01.2017. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta M.M.(cu C.N.P. şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Mureş (cu datele de identificare), astfel: - ca tardiv introdusă, contestaţia formulată împotriva titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 287807/13.01.2017; - ca rămasă fără obiect, contestaţia împotriva somaţiei nr. 3660/07.03.2017; - ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 9 noiembrie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 896/2017 din 09.11.2017Amână pronun?area hotărârii la data de 09.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2017Amână cauza în vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 12.10.2017