D**** P********************* J******** A F********* P****** A****
CreditorT**** V*** T***** S**
DebitorI***** M******
LichidatorP******* M*********** P******
CreditorÎn baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1399/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetul Marmaţiei având ca obiect plângerea penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1876/109/2017* aflat pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia penală; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 03.05.2023.
Rezolutie din 25.01.2023În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1399/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetul Marmaţiei având ca obiect plângerea penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1876/109/2017* aflat pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia penală; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 25.01.2023.
Rezolutie din 05.10.2022În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1399/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetul Marmaţiei având ca obiect plângerea penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1876/109/2017* aflat pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia penală; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 05.10.2022.
Rezolutie din 08.06.2022În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri, sub sancţiunea amenzii judiciare: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1399/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetul Marmaţiei având ca obiect plângerea penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1876/109/2017* aflat pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia penală; - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei: în temeiul art. 96 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, va solicita relaţii privind bunurile patrimoniale şi documentele privind activitatea societăţii de la autorităţile care deţin sau ar putea să deţină informaţiile solicitate (acestea vor elibera informaţiile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activităţi); în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va efectua inventarierea bunurilor debitoarei, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii; pe măsura desfăşurării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar; inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului; - să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv răspunsul la adresele către O.C.P.I., primăria unde societatea are sediul/punct de lucru, instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 8 iunie 2022.
În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1399/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetul Marmaţiei având ca obiect plângerea penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1876/109/2017* aflat pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia penală; - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei: în temeiul art. 96 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, va solicita relaţii privind bunurile patrimoniale şi documentele privind activitatea societăţii de la autorităţile care deţin sau ar putea să deţină informaţiile solicitate (acestea vor elibera informaţiile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activităţi); în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va efectua inventarierea bunurilor debitoarei, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii; pe măsura desfăşurării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar; inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului; - să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv răspunsul la adresele către O.C.P.I., primăria unde societatea are sediul/punct de lucru, instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 2 martie 2022.
Rezolutie din 27.10.2021În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri, sub sancţiunea aplicării disp. art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1399/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetul Marmaţiei având ca obiect plângerea penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1876/109/2017* aflat pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia penală; - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei: în temeiul art. 96 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, va solicita rela?ii privind bunurile patrimoniale ?i documentele privind activitatea societă?ii de la autorită?ile care de?in sau ar putea să de?ină informa?iile solicitate (acestea vor elibera informa?iile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activită?i); în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va efectua inventarierea bunurilor debitoarei, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii; pe măsura desfă?urării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar; inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului; - să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv răspunsul la adresele către O.C.P.I., primăria unde societatea are sediul/punct de lucru, instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 27 octombrie 2021.
Rezolutie din 19.05.2021În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri, sub sancţiunea aplicării disp. art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea dosarului nr. 1399/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetul Marmaţiei având ca obiect plângerea penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei: în temeiul art. 96 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, va solicita rela?ii privind bunurile patrimoniale ?i documentele privind activitatea societă?ii de la autorită?ile care de?in sau ar putea să de?ină informa?iile solicitate (acestea vor elibera informa?iile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activită?i); în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va efectua inventarierea bunurilor debitoarei, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii; pe măsura desfă?urării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar; inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului; - să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv răspunsul la adresele către O.C.P.I., primăria unde societatea are sediul/punct de lucru, instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 19 mai 2021.
Rezolutie din 27.01.2021În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri, sub sancţiunea aplicării disp. art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea plângerii penale împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei: în temeiul art. 96 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, va solicita rela?ii privind bunurile patrimoniale ?i documentele privind activitatea societă?ii de la autorită?ile care de?in sau ar putea să de?ină informa?iile solicitate (acestea vor elibera informa?iile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activită?i); în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va efectua inventarierea bunurilor debitoarei, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art. 67 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii; pe măsura desfă?urării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar; inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului; - să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv răspunsul la adresele către O.C.P.I., primăria unde societatea are sediul/punct de lucru, instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 27 ianuarie 2021.
Rezolutie din 23.09.2020În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri, sub sancţiunea aplicării disp. art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 63 rap. la art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei (bunul mobil autovehicul identificat) şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună proces-verbal de predare-primire, raport de evaluare, regulament de vânzare, publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie; - în temeiul disp. art. 64 lit. l din Legea nr. 85/2014, să formuleze plângere penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare), potrivit hotărârii adunării creditorilor din data de 4.11.2019 (proces-verbal al adunării creditorilor întocmit de lichidatorul judiciar sub nr. 2472/4.11.2019); - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 23 septembrie 2020.
Rezolutie din 29.04.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă.
În baza art. 45 lit. f rap. la art. 57 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, respinge cererea de înlocuire formulată de lichidatorul judiciar I***** M******, desemnat în procedura insolvenţei privind debitoarea TRANS VLAD TOPJOB S.R.L. Cu cale de atac apelul în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 18 martie 2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 18.03.2020Amână la data de 18 martie 2020 pronunţarea hotărârii, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată, azi, 11 martie 2020, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2020Având în vedere cererea de amânare a soluţionării cererii de faţă, formulată chiar de către lichidatorul judiciar, prorogă discutarea sa. Amână cauza ?i acordă termen la data de 11.03.2020, completul C2, ora 10.00. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 26.02.2020, la Tribunalul Specializat Arge?.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Amână cauza ?i acordă termen la data de 26.02.2020, completul C2, ora 10.00, având în vedere cererea de prorogare a cererii formulate de lichidatorul judiciar. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 29.01.2020, la Tribunalul Specializat Arge?.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei (bunul mobil autovehicul identificat) şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună proces-verbal de predare-primire, raport de evaluare, regulament de vânzare, publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie; - în temeiul disp. art. 64 lit. l din Legea nr. 85/2014, să formuleze plângere penală împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare), potrivit hotărârii adunării creditorilor din data de 4.11.2019 (proces-verbal al adunării creditorilor întocmit de lichidatorul judiciar sub nr. 2472/4.11.2019); - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 25 martie 2020.
Rezolutie din 06.11.2019În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei (bunul mobil autovehicul identificat) şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună proces-verbal de predare-primire, raport de evaluare, regulament de vânzare, publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie; - să convoace adunarea creditorilor pentru discutarea formulării unei plângeri penale împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 6 noiembrie 2019.
Rezolutie din 19.06.2019În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei (bunul mobil autovehicul identificat) şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună proces-verbal de predare-primire, raport de evaluare, regulament de vânzare, publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie; - să convoace adunarea creditorilor pentru discutarea formulării unei plângeri penale împotriva administratorului statutar Hereş Vlăduţ Petrişor, deţinătorului bunului mobil (autovehiculul Mercedes Benz Atego nr. de înmatriculare AG 11 VYR), pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. 1 lit. a Cod penal (ascunderea, în frauda creditorilor, a bunului din patrimoniul societăţii debitoare); - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 19 iunie 2019.
Rezolutie din 27.02.2019În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, inclusiv cele legate de urmărirea operaţiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se vor include informaţii privind respectarea obligaţiilor fiscale, referitoare la obţinerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţii, a actelor de control încheiate de organe de control şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea definitivă a dosarului asociat nr. 406/1259/2017/a1, având ca obiect acţiunea în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014, soluţionat de Tribunalului Specializat Argeş prin sentinţa nr. 780/31 octombrie 2018; - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei (bunul mobil autovehicul identificat) şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună proces-verbal de predare-primire, raport de evaluare, regulament de vânzare, publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie; - să facă demersuri pentru identificarea bunurilor debitoarei şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună răspunsul la adresele către O.C.P.I., primăria unde societatea are sediul/punct de lucru, instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; în adresele de solicitare informaţii, să menţioneze dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 85/2014, conform cărora „în aplicarea prevederilor prezentei legi, administratorul judiciar va solicita relaţii privind sediul principal al societăţii, punctele de lucru sau alte locaţii în care se află bunuri ale debitorului ori se desfăşoară activităţi ale acestuia, precum şi date privind administraţia societăţii, relaţii privind bunurile patrimoniale şi documentele privind activitatea societăţii de la autorităţile care deţin sau ar putea să deţină informaţiile solicitate. Acestea vor elibera informaţiile solicitate fără a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevăzute de alte acte normative aferente acestor activităţi”; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Acordă un termen administrativ de control la data de 27 februarie 2019.
Rezolutie din 07.11.2018În baza disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, analizând stadiul continuării procedurii insolvenţei debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L., procedura insolvenţei în forma simplificată, dispune: Pune în sarcina lichidatorului judiciar C.I.I. I***** M****** următoarele măsuri: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014); - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să urmărească soluţionarea dosarului asociat nr. 406/1259/2017/a1, având ca obiect acţiunea în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş (în faza regularizării cererii); - să facă demersuri pentru identificarea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei (bunul mobil autovehicul identificat) şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună proces-verbal de predare-primire, raport de evaluare, regulament de vânzare, publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie; - să facă demersuri pentru identificarea bunurilor debitoarei şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună răspunsul la adresele către O.C.P.I., primăria unde societatea are sediul/punct de lucru, instituţia prefectului judeţului – serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Ia act că adunarea generală a creditorilor a confirmat lichidatorul judiciar C.I.I. I***** M******, cu onorariu de 180 lei/lunar şi un onorariu de succes de 0,0000001% din sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii (proces-verbal al adunării creditorilor nr. 1671 din data de 9.03.2018 publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 5259/12.03.2018). Acordă un termen administrativ de control la data de 7 noiembrie 2018.
Rezolutie din 04.07.2018Acordă termen administrativ la data de 04.07.2018, pentru formularea acţiunii în răspundere conform concluziilor raportului cauzal şi pentru ţinerea adunării creditorilor. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună să depună procesul-verbal de inventar, rapoarte de activitate lunare şi să formuleze eventuale cereri în procedură. Cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.03.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.03.2018În temeiul art. 70 rap. la art. 38 alin. 2 lit. c pct. 3 şi 4 din Legea nr. 85/2014, admite cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, având ca obiect deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma simplificată a debitoarei TRANS VLAD TOPJOB S.R.L. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014, desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu C.I.I. I***** M******, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu un onorariu fix lunar de 180 lei şi un onorariu de succes de 0,0000001% din sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii, exclusiv TVA, plătit din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din O.U.G. nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat. În temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarea declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere debitoarei prevederile art. 82 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 83, art. 84 şi art. 96 din Legea nr. 85/2014, sub sancţiunea aplicării amenzii, în cuantumul prevăzut de art. 60 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Lichidatorul judiciar provizoriu va efectua inventarierea bunurilor debitoarei, conform art. 64 lit. d din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2014, dacă debitoarea are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, lichidatorul judiciar va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune lichidatorului judiciar notarea în Cartea funciară a deschiderii procedurii insolvenţei şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. În temeiul art. 99 cu referire la art. 100 din Legea nr. 85/2014, dispune lichidatorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă debitoarei şi oficiului registrului comerţului unde debitoarea este înmatriculată/înregistrată, pentru efectuarea menţiunii. Notificarea se va realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI. În temeiul art. 100 din Legea nr. 85/2014, notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde: - termenul-limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării (opoziţiile formulate se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulări); - termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă (declaraţiile de creanţe se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013 cu 200 lei taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării) – 22 ianuarie 2018; - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 1 februarie 2018; - termenul de contestare a creanţelor este de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvenţă (contestaţiile se vor timbra conform art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru); - termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 27 februarie 2018. Prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 7 februarie 2018. Lichidatorul judiciar provizoriu va întocmi până la data de 16 ianuarie 2018, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ajungerii debitoarei în stare de insolvenţă, conform art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Stabileşte termen de judecată la data de 5 martie 2018. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6 decembrie 2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 822/2017 din 06.12.2017Amână pronunţarea la data de 6 decembrie 2017. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 27 noiembrie 2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2017