Dosar 40726/3/2017 din 25.10.2017

omorul calificat (art.189 NCP) Art.188 al.1 CP rap. la art. 189 al.1 lit. h CP cu apl. art. 199 al.1 CP


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 40726/3/2017
Data dosar:
25.10.2017
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia I Penală - Camera Preliminara / Fond
Obiect:
omorul calificat (art.189 NCP) Art.188 al.1 CP rap. la art. 189 al.1 lit. h CP cu apl. art. 199 al.1 CP
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.02.2018 la ora 08:30

    Complet: CF35
  • Condamnare

    În baza art.188 alin.1 C.p. raportat la art.189 alin.1 lit.h C.p. şi art.199 alin.1 C.p., cu aplicarea art.75 alin.2 lit.b C.p. şi art.76 alin.1 C.p., condamnă pe inculpata Musi Constanţa la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat săvârşit prin cruzimi asupra unui membru de familie. În baza art.67 C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.p., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art.68 alin.1 lit.c C.p. În baza art.65 C.p. interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.p., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.399 alin.1 C.p.p.., menţine măsura arestării preventive a inculpatei Musi Constanţa. În temeiul art.72 C.p., deduce durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 05.05.2017 la zi. În baza art.397 C.p.p. cu referire la art.19 C.p.p. admite, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile M*** M*****, M*** C****, M*** A****, M*** C***** şi Ruşanu Gabi şi obligă inculpata Musi Constanţa la plata sumei de câte 7 000 lei către fiecare parte civilă, cu titlu de despăgubiri materiale, şi la plata sumei de câte 10 000 lei către fiecare din aceste părţi civile, cu titlu de despăgubiri morale. În baza art.404 alin.4 lit.c C.p.p. menţine măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa nr.1474/P/2017 din data de 19.10.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, asupra bunurilor imobile ale inculpatei, respectiv apartament situat în oraşul Zimnicea, strada Mihail Kogălniceanu, bl.23B, sc. B, et. 1, ap.6, judeţul Teleorman, înscris în Cartea Funciară nr.20044-C1-U1 a oraşului Zimnicea, nr. C.F. vechi 334, cu nr. cadastral 22/B/1/6; teren situat în Bucureşti, strada Baciului nr.37A, sector 5, cu o suprafaţă de 231,34 mp, intabulat C.F. nr.41764, cu încheierea nr.9593/16.06.2006 la Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Bucureşti, sector 5, până la concurenţa sumei necesară reparării prejudiciului suferit de părţile civile, aşa cum a fost reţinut anterior. În baza art.7 din Legea nr.76 din 08.04.2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.274 alin.1 C.proc.pen., obligă inculpata la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 520 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.02.2017.

    Hotarare 160/2018 din 01.02.2018
  • Sedinta din data de 25.01.2018 la ora 08:30

    Complet: CF35
  • Amână pronunţarea

    stabileşte pronunţarea la data de 01.02.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2018
  • Sedinta din data de 11.01.2018 la ora 08:30

    Complet: CF35
  • Amână cauza

    în vederea continuării administrării probatoriului

    Incheiere de sedinta din 11.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD