Ş***** N******
Recurent ReclamantC***** A******
Intimat PârâtP******* C****** A******
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** A******
Intimat PârâtAdmite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Ş.N. în contradictoriu cu pârâţii C.A., P.C.A. şi C.L.C.A. Obligă Primarului Comunei Apahida să întreprindă toate măsurile legale pentru propunerea pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Apahida, imediat următoare rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a solicitării reclamantului de concesionare, cu plata taxei de redevenţă, a terenului în suprafaţă de 300 mp, situat în com. Apahida, sat Pata, str. Coşbuc, nr. 88, jud. Cluj, fostul depozit PECO al CAP-ului. Obligă Consiliului Local Apahida, ca la şedinţa imediat următoare rămânerii definitive a hotărârii, să dezbată şi să soluţioneze cererea reclamantului de concesionare a imobilului astfel indicat. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2018.
Hotarare 711/2018 din 06.03.2018Amână pronunţarea pentru data de 06.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2018Amână pronunţarea pentru data de 27.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2018