G****** R******* S*****
ReclamantB***** L***** C****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G****** R******* S***** în contradictoriu cu pârâtul B***** L***** C****. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 1252,69 lei reprezentând contravaloare servicii furnizate şi neachitate. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 154,22 lei cu titlu de penalităţi de întârziere precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată începând cu data cesiunii de creanţă şi până la plata integrală a debitului principal. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.07.2017.
Hotarare 5176/2017 din 07.07.2017Amână pronunţarea cauzei pentru data de 07.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2017pentru comunicarea unui exemplar din notele scrise depuse de reclamant la dosar după închiderea ddezbaterilor şi citarea pârâtului personal la interogatoiu
Incheiere de sedinta din 09.06.2017pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.05.2017pentru suplimentarea probaţiunii şi citarea reclamantei cu menţiuni
Incheiere de sedinta din 03.05.2017