T******* C*****
ContestatorC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
IntimatAdmite contestatia formulată de către contestatoarea T******* C*****, împotriva intimatei Casa Judeteana de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Dispune anularea deciziei nr. 328112/22.03.2017 privind acordarea pensiei anticipate parţiale. Dispune obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare prin valorificarea adeverinţei nr. 885/12.03.2009 emisă de SC Hidroconstrucţia SA, prin valorificarea adeverinţei nr. 347/07.12.2011 emisă de SC COBCO SA, şi a adeverinţei nr. 203/10.03.2010 emisă de SC COBCO SA. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Braşov. Pronuntata în şedinţă publică, azi, 10.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1625/2017 din 10.11.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 10.11.2017, conform dispoziţiilor art.396 din Codul de procedură civilă, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2017