J****** A***********
InculpatÎn baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.153/D/P/2017 din data de 16 octombrie 2017 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani, privind pe inculpatul J****** A***********, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ”deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept ”, faptă prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei ce face obiectul acestui rechizitoriu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23 noiembrie 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara113/2017 din 23.11.2017