Dosar 4101/258/2017 din 16.08.2017

ultrajul (art.257 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4101/258/2017
Data dosar:
16.08.2017
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
ultrajul (art.257 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2017 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Condamnare

    În temeiul disp. art.386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii, din infracţiunea de ultraj, prev. de art.257 alin.1, 4 C.p. rap. la art.193 alin. 2 C.p. în infracţiunea de ultraj, prev. de art.257 alin.1, 4 C.p. În baza disp. art.257 alin. 1, 4 C.p., cu aplic. art.375 alin. 1 C.p.p. cu ref. la art.396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul P**** I*** la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. În baza disp. art.67 alin. 1 C.p. rap. la art.66 alin. 1 lit. a, b, i C.p., aplică inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedepse complementare ce se vor executa potrivit disp. art.68 alin. 1 lit. b C.p. Face aplicaţiunea disp. art.65 alin. 1 C.p. cu ref. la art.66 alin. 1 lit. a, b, i C.p., interzicând inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedepse accesorii ce se vor executa potrivit disp. art.65 alin. 3 C.p. În baza disp. art.91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei 6 luni închisoare, aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform disp. art.92 alin. 1 C.p., termen care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.92 alin. 2 C.p. În baza disp. art.92 alin. 3 C.p. şi art.93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarele măsuri de supraveghere : • se va prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; • va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; • va comunica schimbarea locului de muncă; • va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit disp. art.93 alin. 3 şi 4 C.p., cu aplic. art.404 alin. 2 C.p.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile, câte 2 (două) ore pe zi, fie în cadrul Primăriei comunei Tuşnad, jud. Harghita, şi anume, lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi, întreţinerea albiilor pârâurilor comunale Tuşnad, Mitacs şi Vrabia, întreţinerea drumului comunal, fie în cadrul Substaţiei de Ambulanţă Băile Tuşnad, jud,. Harghita, şi anume, curăţenie în clădirea sediului administrativ al instituţiei, executarea de lucrări curente de întreţinere, reparaţii a construcţiilor în care funcţionează unitatea. Munca neremunerată în folosul comunităţii se va executa de către inculpat cu respectarea disp. art.52 din Legea nr.253/2013. În baza disp. art.91 alin. 4 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.96 şi art.97 C.p., cu referire la art.583 C.p.p. privind revocarea respectiv anularea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pune în vedere Serviciului de Probaţiune Harghita disp. art.94 C.p. respectiv ale art.57 alin. 2 rap. la art.50 din Legea nr.253/2013, privind exercitarea supravegherii inculpatului. Ia act că persoana vătămată O** G********* nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza disp. art.241 alin. 1 lit. a C.p.p. constată încetată de drept, la data de 19.08.2017, orele 24:00, măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa procurorului din data de 21.06.2017, emisă în dosarul nr.1021/278/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. În baza disp. art.398 C.p.p. rap. la art.274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 410 lei cheltuieli judiciare către Stat. Potrivit disp. art.275 alin. 6 teza I C.p.p., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei precum şi cheltuielile privind interpretul de limbă maghiară se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei prezentei hotărâri. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2017.

    Hotarare 893/2017 din 31.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD