G****** A***** P*** A************ P**
ContestatorG****** A*****
ContestatorAdmite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului G****** A*****. În temeiul art. 587 alin. 1 Cod de procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului G****** A*****, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2118/2016 a Tribunalului Bucureşti Secţia I. P. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 alin. 2 Noul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (av.Nechita Daniela, delegaţie nr. 998/2017) va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.07.2017.
Hotarare 1038/2017 din 06.07.2017Stabileşte pronunţarea la 6.07.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2017pentru administrarea probelor acordă termen la 22.06.2017
Incheiere de sedinta din 08.06.2017