M**** G*******
InculpatM**** I*****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (2) Cod de procedură penală raportat la art. 61 alin. (3) şi alin. (4) lit. c) din Codul penal condamnă pe inculpatul M.G., la pedeapsa principală de 180 zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie prevăzute şi pedepsite de art. 199 alin. (1) şi alin. (2) Cod penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 61 alin. (2) din Cod penal stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, astfel că, inculpatul M.G. este obligat să plătească statului, cu titlu de amendă penală, suma de 1.800 lei, calculată conform art. 61 alin. (2) teza a II-a din Codul penal (180 zile-amendă x 10 lei/zi-amendă). Atrage atenţia inculpatului M.G. asupra prevederilor art. 63 alin. (1) şi (3) din Codul penal, respectiv că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, iar unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare. Pune în vedere inculpatului M.G. că, potrivit art. 559 alin. (1) din Codul de procedură penală, are obligaţia să depună dovada plăţii integrale a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Carei, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului M.G. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 (unu) an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, conform art. 68 alin. (1) lit. a) Cod penal, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 404 alin. (4) Cod de procedură penală constată că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranţă sau asigurătorii faţă de inculpat. În baza art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală şi art. 25 alin. (1) Cod de procedură penală raportat la art. 1357 alin. (1) Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.I., şi obligă inculpatul M.G. să plătească părţii civile suma de 1.000 (omie) lei cu titlu de daune morale, respingând în rest acţiunea civilă. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 Mai 2018.
Hotarare 109/2018 din 29.05.2018Amână pronunţarea hotărârii la data de 29 Mai 2018, Complet 2Pm, Sala 1, ora. 14.00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2018În vederea administrării probei cu martori
Incheiere de sedinta din 13.03.2018