S* C** V****** S*
ReclamantB**** G*******
PârâtB**** G******* p*** a****** l* u** i********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC CEZ VÂNZARE S.A., în contradictoriu cu pârâtul B**** G*******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a debitului principal în cuantum de 262,85 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate pârâtului de către reclamantă şi neachitate, precum ?i la plata sumei de 8,05 lei, penalită?i aferente debitului principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 440 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Pite?ti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.12.2017.
Hotarare 10718/2017 din 19.12.2017Amână pronunţarea la 19 decembrie 2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2017Constată că reclamanta nu a făcut o cerere fermă de retragere a acţiunii, motiv pentru care dispune ca judecata sa se facă potrivit procedurii de drept comun,în şedinţă publică , cu citarea părţilor, actiunea având ca obiect pretenţii, cu modificarea aferentă in ECRIS. Se citează pârâtul prin publicitate conform disp. art. 167 C.proc.civ. Desemnează curator special de pe lista Baroului Argeş, prin tragere la sorţi, respectiv pe doamna avocat Alexe Magdalena, conform disp. art. 58 alin. 3 C.proc.civ. Fixează onorariu pentru curatorul special în cuantum de 390 lei în sarcina reclamantei, sub sancţiunea suspendării. Se emite adresă către reclamantei pentru a achita onorariul curatorului special, urmând ca după achitare să se comunice curatorului special cererea de chemare în judecată însoţită de înscrisuri la Barou. Amână judecarea cauzei la 12.12.2017.
Incheiere de sedinta din 24.10.2017Acordarea unui nou termen de judecată şi pune în vedere reclamantei să precizeze dacă îşi retrage cererea sau doreşte să continue judecarea in procedura de drept comun. Proroga discutarea necesităţii numirii unui curator pentru pârât, pentru situaţia in care reclamanta va solicita continuarea judecaţii. Amână judecarea cauzei la 24.10.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2017
Incheiere de sedinta din 05.09.2017Apreciază că se impune acordarea unui nou termen pentru ca astfel activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă. Amână judecarea cauzei si acordă termen la data de 05.09.2017, având în vedere că prezenta cauză nu poate fi soluţionată în procedura specială. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Constată că, din menţiunile de pe plicul aflat la fila 56 din dosar, rezultă faptul că pârâtul este plecat din ţară. Constată lipsă de procedură cu pârâtul la prezentul termen de judecată. Apreciază că se impune citarea pârâtului prin publicitate şi desemnarea unui curator, impunându-se şi trecerea prezentei cauze în şedinţă publică, cauza neputându-se soluţiona conform procedurii speciale. În conformitate cu disp. art. 1027 alin.3 Cpc, emite adresă către reclamantă cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să retragă cererea sau să se judece în continuare potrivit dreptului comun, având în vedere că prezenta cauză nu se poate soluţiona potrivit procedurii speciale. Amână judecarea cauzei la data de 13.06.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2017
Incheiere de sedinta din 23.05.2017