B**** E****
InculpatT***** M****
Parte civilăT***** A**** I******
Parte civilăÎn temeiul art. 244, alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., raportat la art. 396 alin.(1), (2) C. pr. pen. condamnă pe inculpata B.E., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de în?elăciune. În temeiul art. 67 C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin. 1, lit. a şi b C.pen., respectiv interzice acesteia exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., rap. la art. art. 66 alin.1 C.pen. interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art.66 alin. 1, lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatei exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale de 1 (un) an închisoare, la care a fost condamnată inculpata B.E. prin prezenta, pe o durată de 2 (doi) ani, în condiţiile art. 92 alin. 1 şi 2 C. pen.. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constan?a, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C. pen. va impune inculpatei B.E. ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarele obligaţii: a. să frecventeze unul sau mai multe programe de integrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei/Consiliului Local com. Fântânele - jud. Constan?a sau în cadrul Primăriei/Consiliului Local com. Mihai Viteazu jud. Constan?a, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Constanţa supravegherea inculpatei în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În temeiul art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Admite ac?iunea civilă formulată de T.M.. În temeiul art. 1357 C.civ. obligă pe inculpata B.E.la plata sumei de 29.771,345 de lei către partea civilă T.M.. În temeiul art. 276 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen va obliga pe inculpata la plata sumei de 1.350 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă T.M.. În temeiul art. 20 alin. 4 C. pr. pen. respinge ac?iunea civilă ca neîntemeiată, formulată de persoana vătămată T.A.I.. În temeiul art. 274 alin. 1 obligă inculpata la plata sumei de 1.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat (suma de 400 lei aferentă urmăririi penale, suma de 600 lei aferentă judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.12.2018.
Hotarare 3291/2018 din 20.12.2018Amână pronunţare la data de 20.12.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2018Stabileşte termen de pronunţare la data de 06.12.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2018Lipsa inculpatei.
Incheiere de sedinta 2 din 13.09.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 31.05.2018Lipsa inculpatei.
Incheiere de sedinta din 08.02.2018Citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 23.11.2017