T******** V*****
Apelant reclamantT******** C*********
PârâtT****** E****
Intimat pârâtT******** F*****
Intimat intervenientT******** N***
Intimat interveniwntRespinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul-reclamant T******** V***** şi apelanta-intervenientă Trăistaru Ioana-Tiţa, împotriva încheierii de admitere în principiu pronunţată de Judecătoria Calafat la data de 05.11.2015. Admite apelul formulat de către apelantul-reclamant T******** V***** şi apelanta- intervenientă Trăistaru Ioana-Tiţa, împotriva sentinţei civile nr. 1654, pronunţată de Judecătoria Calafat la data de 29.11.2016. Anulează, în parte, sentinţa civilă apelată şi retine cauza spre rejudecare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate, referitoare la constatarea nulităţii absolute a sentinţei nr. 911/13.09.2006 a Judecătoriei Calafat şi respingerea cererii privind acordarea dreptului de retenţie. Stabileşte termen pentru rejudecare la data de 10.04.2020. Se citează părţile. Obligă, în solidar, intimaţii-intervenienţi T******** F***** şi T******** N*** să plătească statului suma totală de 8.251,42 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat apelanţilor prin încheierea din 19.05.2017 a Tribunalului Dolj, sub forma reducerii cuantumului taxelor judiciare de timbru stabilite în calea de atac. Se emite adresă către A.J.F.P. Dolj, însoţită de o copie legalizată a prezentei decizii, pentru a proceda la executarea silită a sumei de 8.251,42 lei împotriva debitorilor T******** F***** şi T******** N***. Definitivă. Pronunţată azi, 10.02.2020, la sediul Tribunalului Dolj, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 teza finală N.C.
Hotarare 178/2020 din 10.02.2020Amână pronunţarea la data de 10 februarie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2020Amână pronunţarea la data de 03 februarie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2020Amână pronunţarea la data de 31.01.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2020Amână pronun?area pentru ca părţile să formuleze şi să depună, la dosar, concluzii scrise la data de 23.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2020lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 18.10.2019Suspendat art. 413 alin.1 pct.1 NCPC
Incheiere suspendare din 15.12.2017pentru ca apelanţii, prin apărător, să depună certificat de grefă cu privire la existenţa dosarului în raport de care se solicită suspendarea cauzei de faţă.
Incheiere de sedinta din 20.10.2017administrare probe
Incheiere de sedinta din 08.09.2017Respinge cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de către petenta apelantă-intervenientă Trăistaru Ioana-Tiţa, în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru în cuantum de 685 lei, stabilită pentru cererea de interven?ie din dosarul primei instanţe, ca neîntemeiată. Admite cererile de acordare ajutor public judiciar, formulate de către petenţii apelanţi T******** V***** şi Trăistaru Ioana-Tiţa. În temeiul disp. art. 8 alin. 3 din O.U.G. nr. 51/2008, dispune reducerea taxei judiciare de timbru aferentă apelului de la suma de 6.550,47 lei la suma de 3.000 lei şi reducerea diferenţei taxei de timbru aferentă fondului de la suma de 8.700,95 lei la suma de 4.000 lei, urmând ca apelantul T******** V***** să achite singur o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.000 lei, iar ambii apelanţi să achite în solidar o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.000 lei. În temeiul disp. art. 6 alin. 1 lit. d) teza a III-a rap. la art. 34 din O.U.G. nr. 51/2008 şi art. 44 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum total de 7.000 lei, reprezentând diferenţă de taxă judiciară de timbru aferentă fondului cauzei în cuantum de 4.000 lei, stabilită în sarcina apelantului-reclamant T******** V*****, dar şi taxă judiciară de timbru aferentă apelului în cuantum de 3.000 lei, stabilită în sarcina ambilor apelanţi, în 12 rate, în cuantum de 583,33 lei fiecare, plătibile la fiecare 2 luni, până în ultima zi lucrătoare a lunii respective, prima rată fiind scadentă la sfâr?itul lunii iunie 2017. O copie legalizată după prezenta încheiere ce constituie titlu executoriu, dacă va rămâne definitivă, se va înainta cu adresă Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a municipiului Calafat pentru urmărirea executării obligaţiei de plată sau, după caz, pentru punerea în executare a acestei hotărâri privind plata taxei ori a părţii din taxa datorată, la termenele stabilite. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii pentru petenţii apelanţi.
Incheiere de sedinta din 19.05.2017